„Cand nu stii incotro te indrepti, priveste de unde vii” spune un vechi proverb african. S-ar putea sa va sune paradoxal, insa esenta proverbului e bine fundamentata. O privire in trecut poate fi un sut in fund si un pas inainte, pentru simplul fapt ca te redescoperi, afli ca, odata, totul era roz, era frumos, era… Multi fenteaza o depresie sau un eventual esec cu o astfel de intoarcere la 360 de grade in subconstientul ravasit de ganduri si asteptari, multe asteptari…
Se spune ca niciodata nu se uita: prima iubire, nunta, botezul primului copil si primul an de facultate. Aici te trezesti singur, fata in fata cu lumea reala, lipsit de sprijinul parintilor, gata sa intri si tu in randul „baietilor mari”. Multi renunta sa lupte cu impedimentele si asa numitul „carusel al mortii” supranumit cat facultate. Insa nu si tu… Nu. Tu nu esti asemenea celorlalti. Tu ai invatat sa imparti aceeasi camera mizerabila si plina de urmele vechilor locatari, sa imparti aceeasi teava ruginita si usor ruginita pe care unii o mai numesc, in gluma, „scormonitoru’ de jeg” sau sa visezi in ritm de manele sunetele ciudate ale unei domnisoare focoase care tocmai ce-si da duhul. Tu esti deja domnul student, un personaj cu servieta de plastic, usor indoita si un pic scorojita pe la capete din pricina bancilor de la seminarii, care calca cu teama intr-o sala care sta sa se darame la fiecare pala de vant…
Insa visul se termina repede, odata ce auzi cuvantul „sesiune”, care pana atunci ti se parea un neologism inventat de vreun bezmetic care s-o fi pierdut pe la campie. Maneaua, scrijelitul peretilor si pocnitul exasperant din pixul fisurat de atata scris se impletesc armonios cu cateva vorbe de duh si vorbe dulci ca mierea la un telefon de ultima generatie.
Asadar, anul I este perioada in care tu, chiar tu, ai invatat ce e aia manea, dormitul pe sponci, cat de bine e acasa, cum poti sa traiesti din 10 lei zece zile si, cel mai important, cum e sa fii „mare” si responsabil. E si anul I asta bun la ceva, nu doar la chinuit bobocii, nu?