Sa termini o facultate in Romania e ca si cum ai fi pe scaunul spanzuratului cu funia de gat, data cu sapun, si cineva ar fi pregatit oricand sa iti ia scaunul de sub picioare. E ca si cum ai termina de facut o mamaliga: la inceput e umflata, frumoasa, apoi se „lasa” si se „raceste”. In afara de IT si medicina, cam nimic nu mai merge. Absolventii devin someri; daca au noroc ajung asistent manageri, consultanti de vanzari, vanzatori de covrigi, de ziare sau alte „meserii” fara nicio legatura cu ce au terminat.
Intr-un fel, e bine ca exista situatii de felul asta pentru ca tinerii sunt invatati sa lupte de la bun inceput, sa se zbata, sa isi puna mintea la contributie. Un exemplu foarte bun: o colega de facultate, fata desteapta foc, a terminat masteratul, a incercat sa mearga cu doctoratul, insa bursa mizerabila a facut-o sa renunte la studiile in Romania. A ales alta tara si alta universitate, unde a aplicat si a prins o bursa consistenta. Ajunsa acolo si mergand si la schimb de experienta prin tari nordice, apoi, intr-un final, in America, si-a dat seama ca „Romania i-a folosit”. Cum? A invatat-o sa lupte pentru viitorul ei, a invatat cum e sa vrei ceva si sa nu ai pentru ca nu ai resurse materiale, insa sa reusesti cu putina ambitie; ba nu, multa ambitie, asta iti trebuie, spunea ea. Si a mai invatat ceva: a invatat sa-si respecte tara, sa renunte la prejudecati, sa gandeasca „mai departe”, sa fie recunoscatoare tarii ei, Romania.
La final de studii in strainatate, dupa trei ani, cu reale oportunitati de angajare dupa, a observat un lucru: strainatatea „a facut-o om”, un om cu suflet de roman. Si pentru asta isi va recompensa tara ori de cate ori va putea: va reveni in vizita, va vorbi de bine despre ea peste tot, si, intr-un viitor, indepartat, apropiat, se va restabili aici, in Romania. O poveste cu final fericit. Sunt multe de felul asta. Cheia este sa scapam de prejudecati. Romania nu e „tara lu’ sfantu’ Asteapta”. Romania te invata sa te descurci si sa rezisti cand altii renunta. Romania…