interviu

 În acest interviu  din 29 martie ’91, Cioran era de părere că trebuie o cvasi-independenţă pentru Transilvania (unde ‘cvasi-’ e termenul esenţial). Ei bine, lucrurile nu sunt probabil pierdute, după ce se vor stinge naţionalismele de ambele părţi. Proiectul federal european eşuează acum – accelerat şi de criză -, e pe cale să eşueze precum federaţia iugoslavă. Se iveşte tot mai mult ideea unei confederaţii a Europei, în care deci naţiunile şi limbile ar mai juca un rol, pe model helvetic. Ei bine, atunci vom putea gândi un model confederativ şi pentru România (şase-şapte regiuni în loc de judeţe, o limbă oficială şi două-trei de circulaţie, autonomii economice locale – produse ‘made in Banat’, ‘made în Bucovina’ etc. -, cu concesii rezonabile de ambele părţi). S-ar potrivi şi în contextul general european, care abandonează visul federal şi merge vizibil spre confederaţie. Şi am avea în sfârşit, fir-ar să fie, puţină linişte.
       Pentru că problema Transilvaniei nu s-a terminat, nu s-a  rezolvat, şi nu se va rezolva mult timp de acum înainte cu genul ăsta de tensiune mocnită. Ungurii ne dispreţuiesc sincer (popor de ţărani, fără aristocraţie, sălbatic etc.), iar noi îi urâm sincer (aroganţi, negaţionişti sentimentaloizi, de o cruzime stupidă etc.), sunt duşmanii noştri cei mai buni de o mie de ani. Ambele popoare pot produce rapid dovezi ale suferinţei istorice şi mormane de cadavre în sprijinul lor. Asta nu poate continua. E naiv să crezi că problema s-a terminat fiindcă am intrat noi în Europa, iar acum e destul să reciţi versetele corectitudinii politice şi să le faci puţin loc în guvernământul central. Cât poate dura acest truc; probă că împing, constant şi obstinat, spre ce-i interesează. Provizoratul prelungit, în care ei se prefac că ne respectă şi noi ne prefacem că-i iubim, e absurd şi-şi apropie termenul. Trebuie să gândim un proiect comun (nu unul pe care să-l facem noi şi ei să-l semneze), unul fără iubire, întemeiat pe praxis, pe strict interes comun şi pragmatic, un proiect de antantă. Nu văd cine l-ar putea face; e nevoie de un cap politic. Singurul lucru favorabil e contextul.
       Occidentul nu cunoaşte Europa Centrală, habar n-are ce-a fost aici; nu el o să ne descurce problemele. Dar porneşte el însuşi spre confederaţie, şi lucrul ăsta, la nivel general, poate ajuta pe cine ştie să anticipeze abil drumul.