Există oare prietenie adevărată între barbaţi si femei?

De când ma stiu, am petrecut mai mult timp în preajma bărbaţilor decât în preajma femeilor. Totul a început înca de la grădiniţă, când, o colega mai răutăcioasa din fire, îşi făcuse un obicei zilnic din a mă ciupi şi a ma şicana. Eram preferata doamnei educatoare şi poate că asta o făcea să se comporte atât de urât cu mine.Nu am stat prea mult să mă gândesc de ce făcea asta, însă de atunci am inceput să stau mai mult în preajma băieţiilor care erau mult mai protectivi cu mine şi mai puţin răutăciosi.

Pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că motivul pentru care preferam compania băieţilor este acela că sunt mai sinceri unii cu alţii decăt sunt fetele între ele. Asta dacă faci parte din gaşca sau anturajul lor. Am învăţat lecţia grea a diferenţei dintre prieteni de gen masculin şi prieteni de gen masculin care vor să fie mai mult de atât cu varf şi îndesat. Îţi dai seama că dacă am crescut având mai multă încredere în compania prietenilor mei decât în cea a fetelor de vârsta mea, am ajuns să diferenţiez cu greu între gesturile de prietenie platonică, băieţească,  de frate şi gesturile unui pretendent la sufletul meu. Acum nu zic că toţi băieţii sunt asa, încă cred în prietenie între sexe opuse, însă sunt mult mai atentă. Despre neatenţia mea asupra gesturilor masculilor din jurul meu, mi-a atras atenţia chiar prietenul meu (bine e mai mult un fel de logodnic pentru că suntem împreună de mulţi ani). De-a-lungul timpului mi-a atras atenţia de mai multe ori în legătură cu băieţi din anturajul meu şi adevaratele lor intenţii şi de fiecare dată am refuzat să cred că ei ar putea să aibă intenţii ascunse. De fiecare dată a avut dreptate. Prefer să cred că noi, femeile suntem mai mult decât pradă pentru bărbaţii din jurul nostru dar nu pot decât să mă înfurii la gândul că iubitul meu a avut drepate. O ştii el ce nu ştiu eu? Oare chiar exista nişte semne de care eu nu sunt conştientă? Există oare o specie între toţi aceşti bărbaţi care să nu vadă în toate persoanele de gen feminin o  potenţială parteneră? Nu ştiu. Te las pe tine să mă convingi.