„Intai de toate, nu atinge acele. In al doilea rand, stapaneste-ti mania. In al treilea rand, niciodata, nici in vecii vecilor, nu te indragosti. Caci atunci, pentru totdeauna, acul care arata orele la ceasornicul inimii tale iti va strapunge pielea, oasele ti se vor sfarama iar mecanica inimii tale se va strica iarasi.”
Am descoperit Mecanica inimii acum cateva luni, in cautarea unei carti relaxante, placute care sa imi aduca bucuria lecturii la un ceai, dar care deopotriva sa ma deconecteze de cotidian si sa ma conduca intr-o lume fantastica a copilariei, a magiei, unde totul este posibil. Macar pentru cateva ore…
Iar citind Mecanica inimii am descoperit o lume a fantasticului in care oamenii sunt minunati, magici dar cat se poate de reali totusi. E o carte mica despre oameni mari si speciali; o carte cu putine pagini dar multe invataturi pentru sufletele ratacite. Autorul Mathias Malzieu creioneaza frumos in cuvinte simple dar cu inteles profund , vieti pline de simbol si candoare, chipuri ingenue si suflete atat de mari incat cu greu incap in trupurile fragile ale locuitorilor acestei lumi fantastice. Iar in aceasta lume facem cunostinta cu un om care in loc de inima are un …ceas cu cuc. Pentru ca la nastere inima i-a fost prea plapanda, asistenta i-a inlocuit-o cu un ceas cu cuc. Dar chiar si asa, riscul supravietuirii este mare , motiv pentru care regula principala este ca dragul nostru personaj nu are voie sa se indragosteasca. Lucru insa greu de respectat mai ales atunci cand acesta este primul lucru pe care il va face cand va iesi in lume .E greu sa te comporti in permanenta in asa fel incat ceasul sa nu o ia inainte dar nici sa ramana in urma mai ales atunci cand „Micuta cantareata andaluza „isi face siesta prin drumurile strabatute si de plapandul nostru protagonist dandu-i toate acele si intreg mecanismul, peste cap.
Ne iubim ca doua bete de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sarutam, ci provocam incendii. Cat sunt de inalt, de un metru saizeci si sase si jumatate, corpul mi-e zgaltait de un cutremur de pamant. Inima evadeaza din invelisul-inchisoare, se scurge prin artere, imi ajunge in teasta si se preschimba in creier. Sunt tot o inima, de la fiecare muschi pana in varful degetelor! Asa iubeste un om care are restrictii in ce priveste cunoasterea acestui sentiment. Asa iubeste un om care sfideaza legile inimii si mecanicii ei chiar si cu riscul de a ajunge pe masa de operatie atat de des pentru a-i fi potrivite acele .
„Cand intru in panica, mecanica inimii mele o ia razna atat de tare, incat ma simt ca o locomotiva cu abur ale carei roti sar de pe calea ferata la curbe. Ratacesc pe sinele propriei frici. De ce ma tem? De tine, mai precis de mine fara tine.”
Ce frumoasa lectie despre iubire mi-a parut aceasta, venita din partea unui om care, desi nu are voie sa iubeasca, iubste din tot mecanismul lui. Ce frumoasa lectie pentru cei care pot iubi si totusi nu o fac. Carora le e teama fara ca macar sa fie supusi vreunei primejdii. Nu e intampaltor ca majoritatea cartilor mici lasa urme mari…