Dragostea, prin definitie, implica, intr-adevar doi parteneri care impartasesc aceleasi sentimente, rezoneaza si sunt de nedespartit, gandesc la fel. Pe de alta parte, dragostea e doar un raspuns la niste modificari chimice ce au loc in organismul nostru cand ne aflam in apropierea unei persoane de sex opus care emite anumite semnale hormonale. Reprezentari ale acestui sentiment si valente mai putin cunoscute le puteti descoperi in eseurile de pe https://ganduricupoveste.wordpress.com/, acolo unde fericirea, iubirea sau refularile de moment isi gasesc locul alaturi de cugetari profunde despre batranete sau efemeritate. Citind cele cateva randuri atent ticluite, de o sinceritate dezarmanta, putem intelege intr-adevar ca dragostea presupune aproape mereu existenta unui partener, un dualism deloc fortat manifestat atat la nivel nonverbal, cat si paraverbal. Totusi, dragostea se poate manifesta si unidirectional, inspre propria persoana, atunci cand cuplul nu e vazut ca un intreg si ca o necesitate. Poate e considerata o dovada de individualism, de zgarcenie in aratarea sentimentelor, insa iubirea de sine e un sentiment la fel de pur ca si dragostea.
Exista si cazuri, e adevarat, cand iubirea de sine poate degenera si poate da nastere unei alte personalitati, cazurile personalitatilor multiple-atat de mult se individualizeaza si se „personifica” sinele spre care e indreptata iubirea, dragostea, dragostea, incat devine o entitate de sine statatoare care tinde sa preia controlul psihicului cand suntem prinsi cu garda jos.
In concluzie, pentru a trai dragostea in minim doi si a evita derapajele care duc inspre o iubire de sine prost inteleasa trebuie sa ne intelegem corect sentimentele si emotiile si sa le directionam catre apropierea de persoana care ne place si pe care o simtim a fi compatibila cu noi…