Nostalgie legata de liceu si de el

Cine nu are iubirea aia din liceu? Garabet Ibraileanu a scris, la inceputul romanului Adela, intr-o serie de citate memorabile, ca fata pe care-o iubesti la 18 ani si n-o mai vezi, o vei iubi toata viata. Eu cred cu devarat in acest lucru si nu doar din perspectiva barbatului, ci si reciproc. Nu c-as fi eu o mare romantica, dar sunt convinsa ca in acea perioada simtim cel mai intens senzatiile de inceput de dragoste, fluturii in stomac si toate emotiile alea specifice adolescentei care totusila 18 ani se transforma usor-usor in maturitate.

Ca orice alta tanara, am avut si eu ‘marea mea iubire’ din liceu. Este omul care m-a facut sa simt niste lucruri pe care nu credeam ca le-as putea simti vreodata, lucruri care nici macar nu stiam ca exista. Este cel care m-a invatat despre viata, despre lume, cel care mi-a deschis ochii in foarte multe privinte. Dar cel mai important este ca el a fost unul dintre primii oameni care a crezut cu adevarat in mine, care a vazut in mine potentialul imens pe care-l am si si-a dorit sa-l scoata la suprafata. Si a facut-o. Ce este cel ami frumos in aceasta poveste e ca inca am o relatie cu acest om si, dupa atata vreme, sentimentele noastre unul fata de celalalt n-au facut decat sa se amplifice. In continuare el ma sustine permanent si crede in mine, in toate visurile pe care ma incurajeaza sa le urmez.

Eu nu trebuie sa fiu nostalgica, nu pot sa fiu nostalgica in legatura cu varsta de 18 ani privind aspectul emotional al vietii. Pentru ca il am pe el chiar langa mine si in momentul de fata, iar asta cred ca ne face cu adevarat niste invingatori.